Pregătirea pentru sesiunea foto a unui nou născut necesită câțiva pași simpli pentru ca sesiunea să fie o experiență plăcută, iar amintirile create să fie cele pe care vi le doriți cu bebelușul vostru.
Mai jos aveți toate informațiile necesare de știut atunci când veniți cu bebelușul la studio:
1. Ținutele părinților
Vă recomand să evitați cu totul hainele care au desene, logo-uri și înscrisuri pe ele. Cel mai bine e să aduceți o ținută neutră (tricouri sau cămăși) alb/crem/culoare pastel, simple și fără elemente care distrag privirea.
Nu arată bine în fotografii și se demodează foarte repede, iar noi ne dorim să privim fotografiile cu aceeași plăcere si peste 10 ani.
La fel, de evitat sunt hainele lucioase sau cu printuri mari.
2.Ce trebuie să aduceți
Ca să nu ne grabim și să aveți o experiență plăcută, aduceți:
- scutece de schimb,
- șervețele umede,
- cremă,
- suzeta (chiar dacă bebelușul nu este învătat cu ea, îl va liniști în momentele de tranziție de la un cadru la altul, reflexul suptului e foarte puternic deși bebelușul este hrănit și aproape adormit.
- sticluță cu lapte (dacă nu e alăptat sau primește completare cu lapte praf (2-3 mese în plus de adus).
Este important ca bebelușul să aibă suficient de mâncare pentru că pe parcursul sesiunii ei au nevoie să fie sătui și hidratați ca să poată dormi adânc pentru poziționările specifice nou născuților.
Dacă bebelușul este alăptat, dar încă nu poate apuca cum trebuie sânul, aduceți lăptic stors suficient, la biberon, cel puțin 2 biberoane de lăptic stors.
Laptele de mamă nu oferă aceeași consistență ca cel praf, bebeșului fiindu-i foame mai repede. Este foarte important ca bebelușul să fie bine hrănit. Nu se va obișnui cu biberonul în urma hrănirii pe parcursul sesiunii foto.
3. Cum îl pregatesc pe bebe pentru ședința foto?
Scopul sesiunii foto cu un nou născut este ca bebelușul să doarmă pentru a obține fotografiile pe care le vedeți în portofoliu.
Pentru a dormi mai bine bebe la sesiunea foto, vă rog să țineți cont de câteva lucruri:
* Cu 1 zi înainte, vă rog să îl hrăniți la cerere, pentru a avea burtica plină și a dormi adânc la sesiune.
* Când vă pregătiți de sesiune, vă rog să îl îmbrăcați doar cu scutec și un body întreg cu capse sau fermoar, mai larg, pentru a-l putea da jos repede și fără multe manevre.
E important să nu i se imprime cusăturile pe piele și ca bebe să adoarmă repede la loc pentru a putea fi fotografiat într-un timp mai scurt.
Dacă se poate (știu că e greu cu cei mici), ar fi ideal să îl țineți treaz pe bebe cam 1 oră înainte de sesiune - dacă doarme bine înainte avem mari șanse să stăm și să ne uităm la ochișorii lui frumoși și deschiși.
Când bebelușii sunt treji, de obicei se agită și nu vor putea fi poziționați în pozițiile tipice ce le vedeți în portofoliu.
Sunt minunate cadrele și cu ei treji și dacă bebe ne permite voi face și cu bebe treaz, dar în limitele de confort și de siguranță ale bebelușului.
Abia aștept să ne cunoaștem!
Cu drag, Roxana <3